Calendarul actiunilor de protest ce vor fi derulate de SANITAS

Ca răspuns la nemulțumirile celor peste 100.000 de membri SANITAS din întreaga țară, membrii Consiliului Național SANITAS au votat programul de proteste din perioada imediat următoare:

  • 20, 22, 27 și 29 martie – pichetarea Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Sănătății;
  • miting de protest în a doua jumătate a lunii aprilie;
  • în paralel, Federația SANITAS începe procedurile de declanșare a conflictului colectiv de muncă;
  • organizațiile membre SANITAS strâng semnături pentru pregătirea grevei în sănătate și asistență socială.

Revendicările Federației SANITAS rămân, în continuare, cele pe care le argumentează în fața tuturor factorilor de decizie, de mai bine de un an:

  1. Acordarea creșterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru TOT personalul din sănătate și asistență socială.
  2. Renunțarea la plafonarea sporurilor, la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite.
  3. Adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10.
  4. Negocierea și încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate ”Sănătate” și ”Asistență socială”.
  5. Recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuțiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului.

Consiliul Național al Federației SANITAS din România