“ Ziua Internațională a Muncii  este ziua in care ii onoram  pe cei care s-au  sacrificat  în lupta  pentru  dobandirea drepturilor lucratorilor, cum ar fi libertatea de asociere, dreptul la negocierea colectivă, protecția împotriva discriminării sau exploatării și  siguranța la locul de muncă.
Sindicatele vor apăra întotdeauna valorile fundamentale ale egalității, demnității, dezvoltării, democrației și păcii. Prin realizarea acestor valori, prin forța acțiunii colective și a solidarității, putem îndeplini promisiunea unei lumi mai bune. O lume ale cărei reguli se vor concentra asupra oamenilor.  Suntem convinsi ca sindicatele pot face ca această speranță să devină realitate !
Sarbatorim Ziua de 1 mai cu încredere și hotărâre,  pentru a ne asigura că  principiile si fundamentele mișcării noastre vor deveni piatra de temelie a viitorului ! “

Presedinte
Leonard Barascu